Pagina de internet a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia dedicată Regio- Programului Operational Regional 2014-2020!
13
SEP
2016

ADR Sud Muntenia, în sprijinul autorităților publice locale din Argeș, pentru accesarea de fonduri POR 2014 - 2020

În data de 13 septembrie, Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a participat la seminarul de informare destinat unităților administrativ-teritoriale din județul Argeș. Evenimentul, găzduit de Consiliul Județean Argeș, a avut ca scop prezentarea oportunităților de finanțare din Programul Operațional Regional 2014 – 2020, destinate autorităților publice locale.

Cu această ocazie s-au purtat discuții privind condițiile de accesare a fondurilor nerambursabile POR 2014 – 2020, alocate regiunii Sud Muntenia, prin liniile de finanțare lansate până în prezent în cadrul programului operațional.

În deschiderea evenimentului, directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Mușat, a declarat următoarele:

„Suntem în plină campanie de promovare a Programului Operațional Regional 2014 – 2020. După cum sunteți la curent, o serie de priorități de investiții sunt lansate deja în cadrul programului. Liniile de finanțare vizează investiții pentru creșterea eficienței energetice în clădirile publice și rezidențiale, dezvoltarea urbană durabilă, valorificarea patrimoniului cultural, revitalizarea orașelor, dezvoltarea infrastructurii pentru turismul balnear, precum și dezvoltarea infrastructurii de sănătate și sociale.

Așteptăm cu mare interes depunerea cât mai multor proiecte pentru sprijinirea dezvoltării comunităților locale din județul Argeș cu ajutorul fondurilor europene nerambursabile și vă reamintim că suntem la dispoziția dumneavoastră cu răspunsuri și clarificări la întrebările pe care le aveți pe perioada scrierii aplicațiilor.”

La seminarul de informare, ce a avut loc la Pitești, au paticipat peste 50 de reprezentanți ai autorităților publice locale din județul Argeș.


Fatal error: Uncaught Error: Call to undefined function mysql_close() in /var/www/regio.adrmuntenia.ro/p2014/index.php:241 Stack trace: #0 {main} thrown in /var/www/regio.adrmuntenia.ro/p2014/index.php on line 241