Pagina de internet a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia dedicată Regio- Programului Operational Regional 2014-2020!
14
DEC
2016

Întâlnire la nivel regional cu mass-media din Sud Muntenia

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a organizat în data de 14 decembrie, la Călăraşi, o întâlnire la nivel regional cu mass-media din Sud Muntenia.

În cadrul acestui eveniment au fost prezentate oportunitățile de finanțare și condițiile de accesare a fondurilor nerambursabile europene alocate Sud Munteniei prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, cu accent pe liniile de finanțare lansate până în prezent. Bugetul alocat inițial regiunii Sud Muntenia prin POR pentru perioada de programare 2014 – 2020 depășește 800 de milioane de euro.

Totodată, scopul întâlnirii cu jurnaliștii a fost de a informa opinia publică cu privire la stadiul implementării POR 2014 – 2020 în Sud Muntenia. În acest sens, directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Mușat, a declarat următoarele:

„Suntem la sfârșitul lui 2016, an în care Programul Operațional Regional 2014 -2020, chiar dacă a început într-un ritm mai lent, acum se derulează cu motoarele turate la maxim, inclusiv în regiunea de dezvoltare Sud Muntenia. După cum știți, au fost lansate o serie de apeluri destinate atât mediului public, cât și mediului privat. Astfel, la nivelul regiunii noastre s-au depus 275 de proiecte în cadrul apelurilor lansate până în prezent, prin care aplicanții doresc să realizeze investiții pentru îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii, creșterea eficienței energetice în clădirile rezidențiale, protejarea și valorificarea patrimoniului cultural, îmbunătățirea infrastructurii rutiere, precum și pentru dezvoltarea durabilă a turismului. Valoarea totală solicitată prin cele 275 de proiecte depuse în Sud Muntenia însumează peste 1.170 de milioane de lei.”

ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru POR 2014 - 2020 şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.


Fatal error: Uncaught Error: Call to undefined function mysql_close() in /var/www/regio.adrmuntenia.ro/p2014/index.php:241 Stack trace: #0 {main} thrown in /var/www/regio.adrmuntenia.ro/p2014/index.php on line 241