Pagina de internet a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia dedicată Regio- Programului Operational Regional 2014-2020!
07
SEP
2017

Fonduri nerambursabile POR pentru înființarea unui parc în orașul Topoloveni

În data de 7 septembrie, Orașul Topoloveni a obținut primele fonduri nerambursabile în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, pentru îmbunătățirea mediului urban!

Contractul de finanțare, ce a fost semnat astăzi de către directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, dr ing. Liviu Mușat, împreună cu primarul orașului Topoloveni, Gheorghe Boțârcă, vizează proiectul „Înființare parc nou în orașul Topoloveni”.

Unitatea Administrativ-Teritorială Topoloveni, în calitate de beneficiar, a primit fonduri nerambursabile europene în cadrul Axei prioritare 5 „Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”, Prioritatea de investiții 5.2 „Realizarea de acțiuni destinate îmbunătățirii mediului urban, revitalizării orașelor, regenerării și decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului și promovării măsurilor de reducere a zgomotului”. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 4 milioane de lei, din care valoarea totală nerambursabilă depășește 3,5 milioane de lei, reprezentând fonduri de la Uniunea Europeană și din bugetul de stat.

Proiectul a luat naștere ca urmare a necesității reconversiei și refuncționalizării terenului degradat și neproductiv, pe care va fi înființat un parc de agrement și recreere, în suprafață de peste 24 de mii de metri pătrați.

Prin acest contract de finanțare, ce are o durată de implementare de 22 de luni de la momentul semnării, vor fi amenajate alei de promenadă, o zonă de belvedere și picnic, un loc de joacă pentru copii, grupuri sanitare, precum și mobilier urban (bănci, coșuri de gunoi, foișoare de lemn, cișmele cu apă potabilă etc.). Totodată, în cadrul proiectului se va realiza o instalație de iluminat public, folosindu-se stâlpi cu corpuri de iluminat cu LED și panouri fotovoltaice, și vor fi montate un sistem de supraveghere video și un sistem Wi-fi. Înființarea acestui parc urmărește stimularea petrecerii timpului liber în spații special amenajate pentru agrement și recreere în aer liber și promovarea mișcării în rândul locuitorilor orașului Topoloveni.

La nivelul regiunii Sud Muntenia, în cadrul celor două apeluri de proiecte deschise pentru Prioritatea de investiții 5.2, până în prezent s-au depus șase aplicații, prin care se solicită fonduri nerambursabile POR de peste 40,6 milioane de lei, ce reprezintă aproximativ 64% din valoarea alocării regionale pentru această linie de finanțare.

ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru POR 2014 - 2020 şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din POR puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.


Fatal error: Uncaught Error: Call to undefined function mysql_close() in /var/www/regio.adrmuntenia.ro/p2014/index.php:241 Stack trace: #0 {main} thrown in /var/www/regio.adrmuntenia.ro/p2014/index.php on line 241