Pagina de internet a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia dedicată Regio- Programului Operational Regional 2014-2020!
19
SEP
2017

Seminar de informare POR destinat mediului public din Argeș

Marți, 19 septembrie, Caravana de promovare POR a ajuns la Pitești! La seminarul de informare organizat de ADR Sud Muntenia, au participat peste 40 de reprezentanți ai autorităților publice locale și ai direcțiilor deconcentrate din județul Argeș.

În cadrul evenimentului, ce a fost găzduit de Consiliul Județean Argeș, s-au purtat discuții și au fost analizate criteriile de eligibilitate stabilite prin ghidurile specifice ale priorităților de investiții lansate în cadrul POR 2014 – 2020.

În deschiderea seminarului de informare, directorul ADR Sud Muntenia, dr ing. Liviu Mușat, a anunțat că Agenția va continua seria de evenimente menite să îmbunătățească absorbția fondurilor alocate regiunii noastre, afirmând că „în următoarea perioadă vom intensifica întâlnirile de lucru destinate potențialilor beneficiari și beneficiarilor Programului Operațional Regional, pentru a-i sprijini în nevoile lor de informare și clarificare cu privire la criteriile de eligibilitate și tipul de investiții ce pot fi realizate cu ajutorul fondurilor nerambursabile POR alocate regiunii noastre.”

Subiectele de discuție abordate în cadrul acestei întâlniri cu potențialii beneficiari au vizat tipurile de activități și solicitanți eligibili pentru investițiile de reabilitare termică a clădirilor rezidențiale și publice (P.I. 3.1 A și B), de mobilitate urbană (A.P. 3, P.I. 4e, O.S. 3.2), de revitalizare a orașelor (P.I. 5.2), de reabilitare a unităților de primiri urgențe (P.I. 8.2), precum și cele privind dezvoltarea serviciilor sociale destinate copiilor (P.I. 8.1, Obiectivul Specific 8.3 C).

Mâine, 20 septembrie, va avea loc un nou seminar de informare destinat potențialilor aplicanți din județul Dâmbovița, eveniment prin care se va încheia cea de-a patra Caravană de promovare POR organizată în acest an. Seminarul va avea loc la sediul CJ Dâmbovița din Târgoviște, începând cu ora 10:00. Cei interesați să participe la acest eveniment de informare sunt invitaţi să se înscrie prin formularul disponibil aici - https://goo.gl/forms/d7lXOX9TphNj0Qcs1.


Fatal error: Uncaught Error: Call to undefined function mysql_close() in /var/www/regio.adrmuntenia.ro/p2014/index.php:241 Stack trace: #0 {main} thrown in /var/www/regio.adrmuntenia.ro/p2014/index.php on line 241