info regio

Comitet Monitorizare POR

Comitetul de Monitorizare al POR (CM POR) este structura naţională de tip partenerial, fără personalitate juridică, cu rol decizional şi strategic în procesul de implementare a Programului Operaţional Regional 2007-2013. CM POR are rolul de a asigura eficacitatea şi calitatea implementării programului.

CM POR este alcătuit din 24 de membri cu drept de vot şi 27de membri observatori, fără drept de vot, conform H.G. nr. 765/2007, privind aprobarea constituirii Comitetului de Monitorizare al Programului Operaţional Regional 2007-2013 şi a Regulamentului cadru de organizare şi funcţionare al acestuia.

Preşedintele Comitetului de Monitorizare al Programului Operaţional Regional este Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Secretariatul CM POR este asigurat de Autoritatea de Management pentru POR.

Responsabilităţile CM POR includ:

  • examinarea şi aprobarea criteriilor de selecţie, elaborate de AM POR, ale proiectelor finanţate prin POR;
  • examinarea şi aprobarea propunerilor de modificare a alocărilor financiare ale POR, între domeniile majore de intervenţie din cadrul unei axe prioritare, între axele prioritare de dezvoltare, precum şi între regiuni;
  • examinarea şi aprobarea Rapoartelor Anuale de Implementare şi a Raportului Final de Implementare, elaborate de AM POR.