info regio

Cerere informatii

Serviciul Comunicare acordă sprijin potenţialilor beneficiari, prin organizarea de sesiuni şi campanii de informare la nivel regional, precum şi prin furnizarea altor informaţii solicitate de către aceştia, în vederea dezvoltării proiectelor ce pot fi finanţate din REGIO.

Obiectivele Serviciului Comunicare pentru implementarea REGIO – Programul Operaţional Regional (POR):

  • Facilitarea accesului potenţialilor beneficiari şi a beneficiarilor la sursele de informare pe teme legate de accesarea finanţării nerambursabile prin POR;
  • Oferirea de îndrumare şi consiliere pentru potenţialii beneficiari pentru pregătirea cererii de finanţare;
  • Monitorizarea domeniilor de interes ale potenţialilor beneficiari şi ale beneficiarilor cu privire la acordarea finanţării prin POR;
  • Sprijin acordat potenţialilor beneficiari pentru dezvoltarea de proiecte.

În cadrul Reţelei de informare REGIO Sud Muntenia, Serviciul Comunicare reprezintă principalul punct de informare în regiune, pe teme de finanţare din REGIO, punând la dispoziţia publicului atât informaţii în diferite forme (documente programatice, ghiduri, alte materiale informative), cât şi îndrumare şi consiliere pentru aplicanţi şi beneficiari.

Contacte pentru judeţele regiunii Sud Muntenia:

  • Cristina Elena Radu, Emma Andreea Ploeşteanu Dobrescu, Ionuţ Popa, judeţul Călăraşi, tel.: 0242/331.769, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, email: info.regio@adrmuntenia.ro
  • Alexandra Gherasim, Biroul Judeţean Argeş, tel./fax.: 0248/222.250, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro
  • Mădălina Cilibeanu, Biroul Judeţean Ialomiţa, tel./ fax: 0243/101.139, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro
  • Marius Chircă, Biroul Judeţean Prahova, tel./ fax: 0244/595.594, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro

La sediul central, persoanele responsabile de furnizarea de informaţii, îndrumare şi consiliere pentru potenţialii beneficiari de fonduri sunt:

  • Cristina Radu, şef Serviciul Comunicare, tel.: 0242/331.769, 0733/180.234, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro
  • Emma Andreea Ploeşteanu Dobrescu, tel. 0242/331.769, 0725/723.799, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro
  • Ionuţ Marian Popa, tel.: 0242/331.769, 0730/605.815, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro

Persoană de contact pentru măsurile de informare şi publicitate pentru proiectele finanţate în cadrul programului REGIO: Emma Andreea Ploeşteanu Dobrescu, tel.: 0242/331.769, 0725/723.799, fax: 0242/313.167, e-mail: avize@adrmuntenia.ro

Pentru potenţialii beneficiari ai altor programe operaţionale, informaţiile vor fi furnizate de Serviciul Strategii, dezvoltare, cooperare din cadrul Direcţiei Dezvoltare şi Comunicare. Date de contact: tel.: 0242/331.769, fax: 0242/313.167, e-mail: programe@adrmuntenia.ro.

Formular on line pentru solicitare de informatii privind Regio


Fatal error: Uncaught Error: Call to undefined function mysql_close() in /var/www/regio.adrmuntenia.ro/index.php:231 Stack trace: #0 {main} thrown in /var/www/regio.adrmuntenia.ro/index.php on line 231