info regio

IUN

13

2013

Alocuţiunea directorului ADR Sud Muntenia, Liviu Muşat, la cea de-a zecea reuniune a Comitetului Comun de Monitorizare al Programului
Directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, Liviu Muşat, a participat, la Constanţa, la cea de-a zecea reuniune a Comitetului Comun de Monitorizare al Programului de Cooperare Transfrontalieră România - Bulgaria 2007 - 2013.

Evenimentul a fost organizat de Autoritatea de Management pentru Programul de Cooperare Transfrontalieră România - Bulgaria 2007 - 2013 - Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administrației Publice din România, Autoritatea Naţională - Ministerul Dezvoltării Regionale din Bulgaria şi Secretariatul Tehnic Comun pentru Programul de Cooperare Transfrontalieră România - Bulgaria 2007 - 2013 - Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Călăraşi pentru Graniţa România - Bulgaria.

Cu această ocazie a fost aprobat Raportul Anual de Implementare al Programului de Cooperare Transfrontalieră România - Bulgaria 2007 - 2013 pentru anul 2012 şi, totodată, Secretariatul Tehnic Comun al Programului de Cooperare Transfrontalieră România - Bulgaria 2007-2013 a oferit informații detaliate privind stadiul implementării programului, cu accent pe progresele fizice şi financiare înregistrate până în prezent.

În cadrul reuniunii Comitetului Comun de Monitorizare, directorul Liviu Muşat, în calitate de preşedinte al Consiliului Director al Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Călăraşi pentru Graniţa România – Bulgaria, a declarat următoarele:

„În calitate de președinte al Consiliului Director al BRCT Călăraşi, organizație care îndeplineşte funcția de Secretariat Tehnic Comun al Programului de Cooperare Transfrontalieră România - Bulgaria, permiteți-mi, în numele meu şi al celorlalți fondatori ai acestui birou, să vă felicit pentru realizările programului! Este deopotrivă meritul dumneavoastră, al structurilor decizionale de la Sofia şi București, al beneficiarilor şi al BRCT şi sunt convins că experiențele pozitive înregistrate în această perioadă vor fi continuate şi multiplicate în viitor.

În curând se vor împlini 10 ani de la înființarea BRCT şi, ca unul care a fost implicat zi de zi în funcționarea şi dezvoltarea acestei organizații, de la gestionarea programului Phare de Cooperare România - Bulgaria (adevărată școală pentru ceea ce a urmat), până la actualul program, afirm că drumul nu a fost nici scurt, nici ușor, însă parcurgerea lui este cu atât mai meritorie. Aş vrea să mai adaug că programul actual intră într-o etapă importantă a desfășurării sale, în sensul luării unor hotărâri care să asigure finalizarea lui cât mai aproape de indicatorii stabiliți la început.

Va trebui să ne asigurăm că proiectele în derulare se vor finaliza așa cum ele au fost contractate, că riscurile de neimplementare ale unora vor fi eliminate, că acolo unde nu se mai pot finaliza vor fi reziliate şi că vom fi în stare să cheltuim până la ultimul euro alocat. Nu de alta, dar în actualele condiții financiare din lume şi, implicit, din Europa, comunitățile în slujba cărora acționăm văd în această sursă de finanțare unica lor șansă la dezvoltare.

Cunoscându-vă cum ați acționat până acum, nu pot fi decât încrezător că programul va fi un succes, iar acest lucru ne poate da şi mai multă încredere pentru perioada 2014 - 2020. În încheiere, doresc să vă asigur că BRCT se va bucura în continuare de tot sprijinul fondatorilor, așa încât să-şi poată duce la îndeplinire toate atribuțiile ce îi revin în program. Este modul cum înțelegem noi să punem în valoare o expertiză în proiecte româno-bulgare de peste 200 de ani, atât cât au acumulat angajații biroului.

Încă o dată, felicitări şi succes suitei de reuniuni din aceste zile!”

Conform regulamentelor europene privind instrumentele structurale, Comitetul Comun de Monitorizare are rolul de a superviza Programul şi de a asigura calitatea şi eficacitatea implementării Programului şi a proiectelor din cadrul lui. Comitetul a fost înfiinţat şi este alcătuit din reprezentanţi la nivel naţional, regional şi local ai celor două state.

inapoi la Stiri

Fatal error: Uncaught Error: Call to undefined function mysql_close() in /var/www/regio.adrmuntenia.ro/index.php:231 Stack trace: #0 {main} thrown in /var/www/regio.adrmuntenia.ro/index.php on line 231