info regio

IUL

31

2014

Al cincilea seminar de instruire a beneficiarilor de fonduri Regio din mediul privat - apelul 3, martie 2014
În data de 31 iulie, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a organizat al 5-lea seminar de instruire din ciclul dedicat noilor beneficiari privați de fonduri Regio, cu scopul de a-i sprijini în implementarea corectă a proiectelor pentru care au obţinut, în luna iunie, finanţare nerambursabilă de 100% din FEDR şi de la bugetul de stat.

La întâlnirea de lucru au participat reprezentanţi ai mediului privat din regiunea Sud Muntenia, care au primit asistenţă financiară în cadrul Axei prioritare 4 „Sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional şi local”, Domeniul major de intervenţie 4.3 „Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor”.

În cadrul seminarului, noii beneficiari privaţi au primit informaţii utile despre etapele implementării proiectelor, și anume detalii de specialitate despre procesul de derulare a proiectelor, despre rolul pistelor de audit, despre regulile privind identitatea vizuală Regio ce trebuie să fie respectate în activităţile de informare şi publicitate, precum şi despre documentele folosite în implementarea contractelor (prefinanţare, notificare privind depunerea cererii de prefinanţare/ rambursare, termen de depunere, documente ce trebuie să însoţească cererile de plată). Totodată, beneficiarii de fonduri Regio au fost informaţi despre cum trebuie realizate achiziţiile publice în cadrul proiectului‚ principii şi reguli, întocmirea documentaţiei de atribuire, precum şi despre conformitatea dosarului achiziţiei.

inapoi la Stiri

Fatal error: Uncaught Error: Call to undefined function mysql_close() in /var/www/regio.adrmuntenia.ro/index.php:231 Stack trace: #0 {main} thrown in /var/www/regio.adrmuntenia.ro/index.php on line 231