info regio

OCT

03

2014

Seminar de instruire Regio pentru proiectele de modernizare a infrastructurii educaţionale
Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional, a organizat în data de 3 octombrie, la sediul din Călăraşi, un seminar de instruire destinat beneficiarilor de fonduri nerambursabile de la nivelul regiunii noastre.

Întâlnirea de lucru a fost destinată beneficiarilor – reprezentanţi ai autorităţilor publice locale din Sud Muntenia – care au primit finanţare nerambursabilă europeană în cadrul celui de-al doilea apel de proiecte, deschis în luna martie a.c. pentru Domeniul major de intervenţie 3.4 „Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă” al Programului Operaţional Regional 2007 - 2013.

Sesiunea de depunere a cererilor de finanţare pentru infrastructura educaţională din regiunea Sud Muntenia s-a desfăşurat în perioada 12 martie – 17 iunie 2014. Apelul de proiecte a vizat finalizarea investiţiilor începute din alte surse de finanţare, care, în prezent, stagnează din lipsă de fonduri. Astfel, sesiunea de depunere de proiecte s-a adresat solicitanţilor, care, în calitate de autoritate contractantă, au încheiat contracte de lucrări în temeiul prevederilor OUG nr. 34/ 2006, cu modificările și completările ulterioare, pentru activitatea ce face obiectul cererii de finanțare depuse în cadrul acestui apel de proiecte. Cu această ocazie, cei peste 40 de reprezentanţi ai echipelor de implementare a proiectelor Regio au aflat informaţii utile despre etapele implementării proiectelor, subiectele abordate fiind legate de obligaţiile de informare şi publicitate, management de proiect, monitorizarea şi evaluarea proiectului, implementare, cerinţe minime pentru implementarea cu succes a proiectului, indicatori, vizitele de monitorizare, măsurarea şi raportarea progresului, modificări la contractul de finanţare. Alte teme de discuţie au vizat instrucţiunile de prefinanţare, plata şi rambursarea cheltuielilor, achiziţiile publice în cadrul proiectului‚ principii şi reguli.

ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.

inapoi la Stiri

Fatal error: Uncaught Error: Call to undefined function mysql_close() in /var/www/regio.adrmuntenia.ro/index.php:231 Stack trace: #0 {main} thrown in /var/www/regio.adrmuntenia.ro/index.php on line 231